Se aude vuietul strident al marii,
Un strigat de dor si de durere,
Se aude zgomotul adanc al garii,
Locomotiva sta ascunsa in tacere.
Dar departe de acest tablou asurzitor,
La rasarit se-aude-un bocet de chemare,
Dintr-o data inima imi plange,si urechile ma dor,
Statea langa nisipul,de la mare departare.
Scrijelea un nume neinteles,
Pe care numai ea il cunostea,
Atunci mi-a dat de inteles,
In interior simteam c-ardea.
Cu o lacrima i-am stins,
Focul negru cel aprins,
Ce ardea in ea de veri,
Parc-o cunosteam de ieri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu